Logoul centrului militar

Logoul centrului militar

sâmbătă, 6 iunie 2026

Memoria eroilor unește generațiile: aniversarea Batalionului de Poliție Patrulare și Santinelă nr. 6

 Reprezentanții Centrului militar al municipiului Chișinău au participat astăzi la festivitățile consacrate aniversării a 35 de ani de la constituirea fostului Batalion de Poliție Patrulare și Santinelă nr. 6 din cadrul Direcției Generale de Poliție a Ministerului Afacerilor Interne, precum și marcării a 15 ani de la fondarea Asociației Veteranilor de Război a acestei unități.

joi, 4 iunie 2026

Depunerea jurământului militar de către absolvenții Catedrei militare a Universității Tehnice a Moldovei – un nou pas în formarea cetățenilor responsabili și devotați patriei

 La 4 iunie 2026, Universitatea Tehnică a Moldovei a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente din parcursul de formare al studenților care au urmat instruirea în cadrul Catedrei Militare – ceremonia solemnă de depunere a Jurământului Militar.


vineri, 29 mai 2026

Armata Națională, prezentă la Târgul Locurilor de Muncă organizat de ANOFM

 Astăzi, Armata Națională a participat la Târgul Locurilor de Muncă organizat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, eveniment dedicat promovării oportunităților de angajare și orientării profesionale pentru tineri și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.


duminică, 24 mai 2026

Participarea Armatei Naționale la Campania „Învață în Moldova” – oportunități educaționale și perspective pentru viitorii militari

 Reprezentanții Centrului militar al municipiului Chișinău au participat astăzi la Campania națională „Învață în Moldova”, organizată la Arena Chișinău la inițiativa Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Evenimentul a reunit instituții de învățământ superior și organizații din diferite domenii, având drept obiectiv promovarea studiilor în Republica Moldova și orientarea profesională a tinerilor absolvenți.


marți, 19 mai 2026

Elevii Colegiului de Ecologie au descoperit activitatea Bazei Topografice Militare

 La inițiativa administrației I.P. Colegiul de Ecologie și cu sprijinul Centrul militar al municipiului Chișinău, elevii specializați în geodezie, topografie și cartografie au participat la o vizită de informare și orientare profesională la Baza Topografică Militară din cadrul Regimentul de Stat Major „General de brigadă Nicolae Petrica”.

Activitatea a avut drept scop familiarizarea elevilor cu aplicarea practică a cunoștințelor dobândite în procesul educațional și prezentarea oportunităților de dezvoltare profesională în domeniul militar.


 

miercuri, 6 mai 2026

Integritate și Onoare în serviciul Patriei – activitate de informare pentru personalul Centrului militar al municipiului Chișinău

 Astăzi, reprezentanții Centrului militar al municipiului Chișinău au participat la o activitate de informare organizată în cadrul campaniei naționale „Integritate și Onoare în serviciul Patriei”, desfășurată în tabăra militară a Brigada 2 Infanterie Motorizată „Ștefan cel Mare”.


luni, 27 aprilie 2026

Noua generație de apărători ai Patriei – ceremonie de încorporare la Centrul Militar Chișinău

 Într-o atmosferă solemnă, marcată de emoție și responsabilitate civică, Centrul Militar al municipiului Chișinău a organizat ceremonia de încorporare a tinerilor recruți în rândurile Armata Națională a Republicii Moldova. Evenimentul a reprezentat nu doar o etapă administrativă necesară, ci și un moment simbolic ce marchează asumarea datoriei de apărare a statului și consolidarea spiritului patriotic al noii generații.


vineri, 27 martie 2026

Consiliere profesională pentru militarii în termen din Regimentul de Rachete Antiaeriene

 Centrele militare teritoriale desfășoară în mod constant și organizat activități de informare și consiliere profesională destinate militarilor în termen. Astăzi  militarii din cadrul Regimentul de Rachete Antiaeriene „Dimitrie Cantemir” au avut posibilitatea de a se familiariza cu posibilitățile reale de carieră pe care le oferă Armata Națională. 


miercuri, 25 martie 2026

Armata Națională, în dialog direct cu viitorii specialiști: participare activă la Târgul de carieră al Centrului de Excelență în Transporturi

 Astăzi, reprezentanții Armatei Naționale au participat la Târgul de carieră organizat de Centrul de Excelență în Transporturi, eveniment dedicat orientării profesionale a elevilor și absolvenților din domeniul transporturilor. Activitatea s-a înscris într-un demers mai amplu de consolidare a relației dintre instituțiile de învățământ și structurile de apărare, având ca obiectiv informarea corectă și completă a tinerilor privind oportunitățile unei cariere militare.

marți, 17 martie 2026

Specialități militare actuale și perspective de carieră, prezentate la Tabăra militară 142

 Centrele militare teritoriale își continuă, în mod sistematic și coerent, activitățile de informare și orientare profesională adresate militarilor în termen din cadrul Regimentului de Stat Major „General de brigadă Nicole Petrică”, având ca obiectiv principal familiarizarea acestora cu oportunitățile reale de carieră oferite de Armata Națională.

Cariera militară – o opțiune pentru tinerii: întâlnire la Liceul ,,B.P. Hasdeu”

 Astăzi, în incinta Liceului Teoretic „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, s-a desfășurat un eveniment educațional de o importanță deosebită, organizat în colaborare cu Centrul militar al municipal Chișinău, având ca obiectiv promovarea studiilor în domeniul militar în rândul tinerilor absolvenți.

joi, 12 martie 2026

Cariera militară – opțiune profesională prezentată elevilor de la Liceul Teoretic „Petru Zadnipru” și Liceul cu profil sportiv „Avante”

 În contextul activităților de informare și orientare profesională, elevii claselor a XII-a de la Liceul Teoretic „Petru Zadnipru” și Liceul cu profil sportiv „Avante” au participat la o întâlnire dedicată prezentării oportunităților de formare militară și a perspectivelor unei cariere în cadrul Armata Națională a Republicii Moldova. Activitatea a fost organizată cu sprijinul administrațiilor instituțiilor de învățământ, în colaborare cu reprezentanții Centrul militar al municipiului Chișinău și ai Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”.

Lecții ale trecutului pentru generația tânără: întâlnire educativă între elevii Liceului „Traian” și veteranii de război

 În contextul manifestărilor dedicate Ziua Memoriei și Recunoștinței și al activităților organizate în cadrul decadei de educație militaro-patriotică, elevii claselor a X-a de la Liceul Teoretic „Traian” au participat la o activitate educativă menită să cultive respectul față de istoria recentă și recunoștința față de cei care au apărat independența și integritatea statului. Evenimentul a fost organizat de administrația instituției de învățământ în colaborare cu Centrul militar al municipiului Chișinău.


marți, 10 martie 2026

Cariera în uniformă: elevii Școlii Profesionale nr. 7 au descoperit oportunitățile serviciului militar

 Centrul militar al municipiului Chișinău continuă, în mod constant, activitățile de informare și orientare profesională destinate tinerilor, având drept scop familiarizarea acestora cu oportunitățile de carieră în cadrul Armatei Naționale.

În acest context, a fost organizată o întâlnire informativă cu elevii IP Școala Profesională nr.7 din municipiul Chișinău, activitate desfășurată cu sprijinul administrației instituției de învățământ și în cooperare cu reprezentanții Batalionului cu Destinație Specială „Fulger”.

luni, 2 martie 2026

Ziua Memoriei și Recunoștinței marcată solemn la Trușeni

 La 2 martie, de Ziua Memoriei și Recunoștinței, reprezentanții Centrului Militar al municipiului Chișinău au participat la festivitatea comemorativă organizată de administrația publică locală a comunei Trușeni, în colaborare cu Asociația Obștească a Veteranilor de Război din localitate. Evenimentul s-a desfășurat la monumentul dedicat eroilor căzuți la datorie și a reunit veterani, autorități publice, reprezentanți ai instituțiilor și membri ai comunității.



Centrul Militar Chișinău, alături de veteranii din comuna Grătiești la Ziua Memoriei și Recunoștinței

 De Ziua Memoriei și Recunoștinței, 2 martie, reprezentantul Centrului Militar al municipiului Chișinău a participat la festivitatea comemorativă organizată de administrația publică locală a comunei Grătiești, în colaborare cu Asociația Obștească a Veteranilor de Război din localitate. Evenimentul a avut loc la monumentul dedicat eroilor căzuți la datorie și a reunit veterani, autorități publice, reprezentanți ai instituțiilor și membri ai comunității.


vineri, 27 februarie 2026

Adresarea veteranilor de război către tineret cu ocazia Zilei Memoriei și Recunoștinței

 La inițiativa conducerii Centrului Militar al municipiului Chișinău, veteranii Războiului pentru apărarea Independenței și Integrității Republicii Moldova au adresat un apel tinerei generații cu ocazia Zilei Memoriei și Recunoștinței — moment de reflecție colectivă asupra sacrificiilor făcute pentru libertate, suveranitate și pace.

Cuvântul veteranilor are o autoritate morală distinctă. El izvorăște din experiența directă a confruntărilor armate, din solidaritatea formată în condiții extreme și din asumarea responsabilității pentru viitorul statului. Dincolo de formulări, acest mesaj transmite o lecție autentică despre demnitate, curaj și devotament.

În acest cadru comemorativ, un mesaj profund a fost remis de domnul Radu Prisac, participant direct la luptele acelui conflict armat, martor al unor vremuri în care tineri de vârsta multora dintre voi au renunțat la aspirațiile personale pentru a-și apăra patria.




Cariera de ofițer – opțiune strategică pentru tinerii de la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv

 Elevii claselor a XI-a și a XII-a de la Liceul Internat Municipal cu Profil Sportiv au participat la o activitate de orientare profesională organizată cu sprijinul administrației instituției, în colaborare cu reprezentanții Centrul Militar și ai Academia Militară a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun”. Evenimentul a avut drept obiectiv informarea elevilor absolvenți despre oportunitățile de formare militară și despre parcursul profesional în cadrul Armatei Naționale.