Logoul centrului militar

Logoul centrului militar

luni, 22 iulie 2024

Încorporarea recruților în serviciul militar pentru Batalionul 22 de menținerea păcii „Căștile Albastre”

 Astăzi, Centrul Militar al municipiului Chișinău a desfășurat cu succes încorporarea recruților în serviciul militar obligatoriu, conform planului Armatei Naționale. Evenimentul a vizat Batalionul 22 de menținerea păcii „Căștile Albastre”. Serviciul militar obligatoriu în Republica Moldova, reglementat de Legea 1245 din 18 iulie 2002, are o durată de 12 luni. Această perioadă nu este doar un angajament legal, ci și o oportunitate pentru tineri de a-și dezvolta abilități esențiale și de a se pregăti pentru provocările viitoare. Este un angajament nobil, care transformă tinerii în cetățeni responsabili și apărători devotați ai Patriei.

În cadrul ceremoniei, locotenent-colonelul Petru Stati, comandantul interimar al Centrului Militar al municipiului Chișinău, a susținut un discurs în fața recruților, părinților și rudelor acestora. Acesta a subliniat importanța serviciului militar, nu doar ca o obligație legală, ci ca un act de iubire și devotament față de țară și valorile sale. „Serviciul militar este o responsabilitate nobilă, iar cei 12 luni de serviciu vor învăța tinerii disciplina, devotamentul și vor deveni părți esențiale ale apărării suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova”, a declarat locotenent-colonelul Petru Stati.






De asemenea, locotenent-colonelul Petru Stati a mulțumit părinților pentru educația oferită tinerilor, formându-i ca buni cetățeni și adevărați patrioți ai Republicii Moldova, pregătiți să își facă datoria cu demnitate și curaj. Părinții au fost, de asemenea, informați cu privire la regulile de vizitare a militarilor în unitatea militară, asigurându-se astfel o legătură strânsă și constantă între familii și recruți.


Tinerii recruți au demonstrat prin această decizie curaj și dedicare față de țară. Alegerea lor de a se alătura Armatei Naționale pentru a servi și a apăra valorile naționale este un semn al sacrificiului și devotamentului lor față de Republica Moldova. Cu unitate, loialitate și curaj, acești tineri sunt pregătiți să înfrunte orice provocare și să asigure un viitor mai sigur pentru țara lor.




Încorporarea de astăzi marchează începutul unei noi etape în viața acestor tineri, care vor deveni apărători devotați ai Republicii Moldova, gata să își asume responsabilitățile ce le revin în păstrarea păcii și securității naționale. Să le dorim tinerilor serviciul ușor!




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu