Din 1990, anual, pe 06 iulie, în Republica Moldova este marcată Ziua comemorării victimelor stalinismului. Este zi de doliu pentru comemorarea băștinașilor noștri, victime ale celui de-al doilea val de deportări 5-6 iulie 1949. Deportările din Basarabia și Nordul Bucovinei au fost o formă a represiunii politice, puse în practică de autoritățile comuniste sovietice.
La 6 iulie 1949 a avut loc cel de-al doilea și cel mai mare val al deportărilor staliniste din Moldova, când peste 35.000 de persoane, majoritatea femei și copii, au fost trimise în cele mai îndepărtate regiuni ale fostei Uniuni Sovietice, precum Siberia sau Kazahstan.Blogul servește drept platformă oficială de informare cu privire la activitățile curente, evenimentele și inițiativele acestui organ administrativ-militar, reflectă natura administrativă a Centrului militar, punând în evidență atât responsabilitățile sale operaționale, cât și rolul său în promovarea valorilor civice și a dezvoltării continue a personalului său.
Logoul centrului militar
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
-
La 4 iunie 2026, Universitatea Tehnică a Moldovei a găzduit unul dintre cele mai importante evenimente din parcursul de formare al studenț...
-
La îndemnul conducerii Centrului Militar al municipiului Chișinău, veteranii de război adresează, cu prilejul Zilei Independenței Republic...
-
Astăzi, militarii și funcționarii Centrului militar al municipiului Chișinău au trăit o zi solemnă, o zi istorică, plină de semnificații ș...

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu